Presă
24.05.2018

Peste 400.000 de cumpărări directe s-au inițiat deja prin noul sistem informatic de achiziții publice, SICAP.

UTI a dezvoltat și implementat Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a achizițiilor publice (SICAP), conform contractului câștigat prin licitație publică în anul 2014 și al cărei beneficiar direct este Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR). Valoarea proiectului este de 21,902,819.00 lei.

După o lună și jumătate de la lansare, s-au inițiat deja peste 400.000 de cumpărări directe în SICAP, dovedind robustețea și capacitatea sistemului. Aproximativ 600.000 de utilizatori, care fac parte din peste o jumătate de milion de entități distincte, s-au conectat și au lucrat pe platforma de achiziții online începând din 2 aprilie, data lansării, și până în prezent.

De asemenea, în noul sistem au fost lansate aproape 3.000 de proceduri noi de achiziții publice.

În SICAP lucrează în prezent toți actorii implicați în procesul de achiziții publice: autorități contractante, ofertanți, instituții de reglementare și control, noua platformă fiind aliniată celor mai noi prevederi legislative românești și europene.

SICAP este aliniat complet cerințelor legate de noile formulare legislative prin care se transmit anunțurile la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

În perioada de tranziție de la SEAP la SICAP (noul SEAP), estimată la o perioadă de 2-3 luni, cele două platforme merg în paralel, această strategie fiind cea mai potrivită pentru un sistem național de asemenea importanță.

De ce s-a trecut de la SEAP la SICAP

Necesitatea implementării SICAP a venit în contextul în care capacitatea tehnologică a sistemului SEAP era depășită de gradul foarte mare de utilizare. Apoi, se impuneau modernizări ale interfeței, ergonomie și flexibilitate îmbunătățite, în special pentru achizițiile directe, care sunt extrem de utilizate. De asemenea, integrarea prevederilor legislative a fost un alt aspect care a impus dezvoltarea unui nou sistem.

Deși trecerea de la SEAP la SICAP a reprezentat o etapă firească, sistemul implementat la nivelul lui 2006 a fost prima platformă de achiziții electronice din România și a răspuns foarte bine cerințelor de funcționalitate și de securitate ale autorităților contractante timp de 12 ani. Sistemul conceput de UTI a fost unul robust și a asigurat protecție deplină la atacurile cibernetice, nefiind înregistrate blocaje.

Conform datelor comunicate de AADR, 19.703 autorități contractante au fost înregistrate în SEAP, 127.242 de ofertanți, 1.489.373 de repere au fost publicate, s-au realizat 16.123.237 de cumpărări directe, iar valoarea achizițiilor atribuite s-a cifrat la 30.871.905.571.969 RON.

Securitatea informațiilor în SICAP

Proiectul SICAP a urmărit dezvoltarea unui sistem informatic flexibil, modular și performat pentru desfăsurarea achiziților publice, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene și cu legislația în vigoare privind achizițiile publice.

Având în vedere datele și procesele de business implementate în cadrul SICAP, numărul mare de utilizatori care accesează serviciile prin retele publice (internet), securitatea sistemului reprezintă unul dintre elementele de bază ale SICAP. Soluția UTI include o serie de controale și mecanisme de securitate, de la cele clasice (izolare de tip vlan, transalatare adrese IP, firewall, sisteme IPS/IDS), până la nivele complexe, bazate pe tehnologii precum PKI sau de protecție DDOS (protecție la atacuri informatice distribuite de tip denial of services). De asemenea, aplicațiile dezvoltate implementează cele mai noi mecanisme de securitate și au fost testate cu succes de parteneri cu experiență în efectuarea de teste pe sisteme IT complexe.

Beneficiile proiectului

Alături de AADR, beneficiarul direct al proiectului SICAP, noul sistem de achiziții publice aduce avantaje autorităților contractante din administrația publică, operatorilor economici privați, precum și cetățenilor:

  • Eficientizarea activității datorită platformei de lucru colaborativ și accesului rapid la informații
  • Creșterea gradului de transparență a proceselor de achiziții publice prin utilizarea de standarde deschise
  • Reducerea costurilor administrative şi a timpilor de răspuns la solicitările cetăţenilor
  • Asigurarea unui grad ridicat de securitate și de protecție a informațiilor vehiculate în sistem
  • Asigurarea unui mediu concurențial și competitiv pentru accesul la fondurile publice
  • Viteză mare de accesare a informaţilor şi posibilităţi avansate de regăsire a datelor relevante