19.12.2016

În prezent, peste 8 milioane de români sunt înscriși în Dosarul Electronic de Sănătate

“Dosarul Electronic de Sănătate a fost finalizat și este funcțional încă din aprilie 2014, iar la începutul lunii decembrie rapoartele extrase din sistem arată că peste 8 milioane de români au un dosar medical, 10.092 de medici de familie și 295 de spitale s-au conectat la sistem și au transmis informații medicale despre pacienți” declară reprezentanții UTI, compania care a implementat acest sistem.

În luna noiembrie 2016, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a legiferat obligativitatea folosirii dosarului electronic de sănătate, iar acum sistemul informatic este folosit tot mai intens, întrucât beneficiarii săi îi apreciază utilitatea.

Dosarul Electronic de Sănătate a fost conceput ca un sistem versatil, care să asigure în primul rând interconectarea cu platformele informatice existente la nivelul CNAS, dar și interoperabilitatea cu alte platforme eHealth disponibile la nivelul UE.

Deși sistemul este extrem de necesar, situația unităților medicale din România, fiecare având soft-uri proprii de raportare la CNAS, a generat întârzieri în conectarea tuturor medicilor la DES. CNAS a pus la dispoziție medicilor de familie, în regim gratuit, un program software testat pentru accesarea dosarului, însă o parte dintre aceștia au preferat să cumpere de la diverse firme produse soft care acum necesită timp și consultanță tehnică pentru conectarea la Casă. Și în spitale, existența de programe software produse de diverse firme a determinat creșterea timpului de integrare cu DES.

“În prezent, UTI acordă suport tehnic CNAS pentru a putea să proceseze multitudinea de solicitări venite din partea utilizatorilor (cetățeni, medici, instituții, dezvoltatori de software medical) legate de conectarea la sistem, modalitatea de utilizare etc.”declară reprezentanții UTI.

Ce este DES?

Dosarul Electronic de Sănătate reprezintă o colecţie de informaţii medicale ale pacientului, consolidate la nivel naţional, colectate de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care acesta a intrat în contact. Datele sunt oganizate pe criteriul relevanței medicale. Detaliile privind fiecare informație medicală sunt de asemenea disponibile, inclusiv sursa de unde provine aceasta.

Dosarul Electronic de Sănătate este organizat pe 5 secțiuni:

  • Sumar pentru situații de urgență – conține date medicale esențiale pentru medici
  • Istoricul medical complet al pacientului
  • Antecedente medicale declarate de pacient
  • Documente medicale arhivate în ordine cronologică
  • Date personale securizate, la care are acces doar pacientul

Sistemul este securizat, iar datele personale și cele medicale pot fi vizualizate doar de către pacient. Un medic poate accesa informațiile medicale doar dacă are permisiunea pacientului, a tutorelui sau a unei rude apropiate a acestuia (în caz de incapacitate).

Principalul avantaj al DES îl reprezintă accesibilitatea imediată a unui istoric și a unor date despre o persoană care trebuie tratată în regim de urgență. Practic, sistemul avertizează medicul dacă persoana pe care o investighează este alergică, are boli transmisibile prin sânge sau boli cronice. Va afla din dosarul electronic dacă pacientului i-au fost montate proteze sau alte dispozitive medicale interne, dacă a suferit transplanturi sau intervenții chirurgicale și care sunt valorile analizelor făcute de-a lungul timpului. Toate aceste date îl pot ajuta pe medic să decidă mai rapid asupra tratamentului și terapiei necesare, iar în anumite cazuri pot fi esențiale în salvarea de vieți.

Gama mai largă de informații medicale va crește calitatea serviciilor de sănătate și va reduce posibilitatea malpraxis-ului sau a erorilor administrative.

Un alt rezultat așteptat este preocuparea mai mare a persoanelor asigurate pentru propria sănătate și pentru cunoașterea procedurilor proprii de tratament medical, care vor fi disponibile pe portal.

Protecția datelor personale în DES

Accesul la informatia din cadrul DES se face în condiții bine definite de securitate: medicul poate accesa informațiile doar cu permisiunea asiguratului/pacientului, a tutorelui sau a unei rude apropiate a acestuia (în caz de incapacitate).

Asiguratul își poate accesa dosarul utilizând CNP/CID-ul și matricea de securitate, care poate fi obținută de la medicul de familie. În acest moment nu se poate utiliza cardul de sănătate pentru accesul la DES întrucât este necesară furnizarea unui program dedicat de către CNAS.

Pacientul este singurul care deține controlul total al Dosarului Electronic de Sănătate prin vizualizarea tuturor accesărilor și actualizărilor făcute de medici. Astfel, modificările apărute în orice secțiune sunt însoțite de data, ora și parafa doctorului care a operat modificări în sistem. Un medic care nu are acces implicit la dosarul pacientului poate consulta doar sumarul pentru situațiile de urgență. Pentru a consulta întreg dosarul, este necesară prezența și acceptul pacientului.

Siguranța datelor este garantată de mecanismele de securitate informatică implementate: autentificarea bazată pe certificate digitale, matrice de securitate, criptarea comunicației între utilizator și platforma informatică centrală a D.E.S., controlul și auditarea permanentă a accesului și stocarea în siguranță a datelor. Informațiile personale stocate de Dosarul Electronic de Sănătate respectă cadrul legal privind protecția și securitatea datelor cu caracter personal.

Despre UTI în cadrul proiectului DES

DES este primul sistem medical din România de tip EHR (Electronic Health Records) și PHR (Patient Health Records) dezvoltat pe standardul HL7 (standard de interoperabilitate în domeniul informatic medical). DES reprezintă, din acest punct de vedere, o premieră în zona balcanică. UTI a devenit membru al Asociatiei HL7 România și unul dintre promotorii acestui standard.

“La 2 ani și jumătate de la implementarea sistemului informatic, indicatorii de utilizare, urmăriți săptămânal, evidențiază creșterea interesului pentru utilizarea DES. UTI monitorizează permanent proiectul cu scopul de a optimiza accesarea sistemului și de a oferi cele mai bune condiții pentru toți furnizorii de servicii medicale care se conectează la DES”, au mai arătat reprezentanții UTI.

UTI a câștigat proiectul Dosarul Electronic de Sănătate prin licitație publică, în anul 2012, iar după semnarea contractului, în martie 2013, în decurs de doar un an, a finalizat și pus în funcțiune sistemul.

Mai multe informații despre DES se pot găsi accesând link-urile de mai jos:

Portalul DES: www.des-cnas.ro
Forumul DES: http://forum.des-cnas.ro/
Tutorial medic: https://www.youtube.com/watch?v=Dd9JjLNkqsU (cod QR)
Tutorial pacient: https://www.youtube.com/watch?v=LtHN3qG7gZs (cod QR)