27.07.2017

UTI participă la proiecte de cercetare în valoare de peste 7 milioane de euro, asigurând cofinanțare pentru acestea. Vor fi realizate sisteme UAV pentru misiuni de securitate, sisteme antitero și de management al dezastrelor.

UTI a semnat recent trei contracte de cercetare care vor fi derulate în cadrul unor consorții ce cuprind instituții de învățământ superior și companii din România, valoarea totală a proiectelor fiind de peste 7 milioane de euro.

Autoritatea contractantă este Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Compania noastră va investi în derularea acestor proiecte întrucât va asigura un procent consistent din cofinanțarea lor, ca parte a strategiei Grupului de dezvoltare de tehnologii de ultimă generație. Fondurile nerambursabile necesare pentru activitățile de cercetare sunt alocate din Planul Național de Cercetare–Dezvoltare și Inovare pentru 2015-2020 (PNCDI III).

Proiectul Platforme UAV (vehicule aeriene fără pilot uman) cu capabilităţi dedicate şi infrastructură suport pentru aplicaţii în misiuni de securitate naţională are ca beneficiar UEFISCDI, utilizator final este Ministerului Afacerilor Interne și este derulat de consorțiul format din: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, Elie Carafoli (instituție coordonatoare) și Universitatea Politehnică București, Agenția de Cercetări pentru Tehnică și Tehnologie Militară, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, S.C. UTI Grup S.A., Avioane Craiova S.A. (parteneri). Valoarea totală a proiectului este de 11.006.719 lei, din care 8.990.410 lei reprezintă finanțare națională.

Membrii consorțiului urmăresc ca prin implementarea acestui proiect să creeze și să testeze prototipul unui sistem inovativ de tip UAV care va fi utilizat de specialiștii din MAI în acțiuni de întărire a securității naționale.

Proiectul Tehnologii spaţiale în managementul dezastrelor şi crizelor majore, manifestate la nivel local, naţional și regional (www.spero.ici.ro) are ca beneficiar UEFISCDI, utilizator final este ​Agenția Spațială Română și este derulat de consorțiul format din: Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică București (instituție coordonatoare) și Universitatea Politehnică București, S.C. UTI Grup S.A., Agenția de Cercetări pentru Tehnică și Tehnologie Militară, TERRASIGNA S.R.L., Institutul de Științe Spațiale Măgurele, Insitutul Astronomic al Academiei Române, Academia Tehnica Militară (parteneri). Valoarea totală a proiectului este de 11.814.155 lei, din care 10.454.865 lei reprezintă finanțare națională.

Autoritățile care au atribuții de intervenție în situații de urgență au nevoie de informații cât mai complete și detaliate pentru a-și coordona acțiunile și pentru a înlătura amenințările la adresa securității civililor. Proiectul SPERO urmărește crearea unei baze de date satelitare și multi-sursă, a unor instrumente de vizualizare și procesare a informațiilor, folosind tehnologii de ultimă oră, după modelul Cloud Computing, cu extensie pe dispozitive mobile. Totul în scopul organizării eficiente și gestionării resurselor și responsabilităților care urmăresc minimizarea pierderilor umane și materiale în cazul unor dezastre.

Proiectul Tehnologii și sisteme video/audio inovative pentru recunoașterea/identificarea persoanelor și a comportamentului simulat (detalii aici) are ca beneficiar UEFISCDI, utilizator final este Serviciul de Protecție și Pază și este derulat de consorțiul format din: Universitatea Politehnică București (Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse și Procese Inovative, în calitate de instituție coordonatoare și S.C. UTI Grup, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, în calitate de parteneri. Valoarea totală a proiectului este de 11.006.719 lei, din care 8.990.410 lei reprezintă finanțare națională.

În contextul instabilității sociale actuale (atentate, revolte, crime, etc), membrii consorțiului au ca obiectiv dezvoltarea unei soluții inteligente, automate, de validare a identității persoanelor și de interpretare a comportamentului simulat, în scopul asistării autorităților în demersurile acestora de prevenire și combatere a incidentelor din spațiul public și a atacurilor teroriste.