Presă
14.02.2019

Precizări cu privire la comunicatul de presă prin care PMB invocă numele UTI pentru a justifica public nerealizările companiilor municipale

Ca urmare a comunicatului de presă al Primăriei Municipiului București, în contextul Deciziei definitive a Curții de Apel de anulare a hotărârilor de înființare a companiilor municipale, în care compania UTI este menționată în mod eronat, facem următoarele precizări:

Respingem acuzațiile PMB la adresa UTI ca fiind neadevărate și nefondate și considerăm că PMB invocă numele companiei UTI pentru a justifica public propriile nerealizări. UTI nu a „căpușat” contractele cu PMB, ci a prestat servicii profesionale de înaltă calitate. Dovada incontestabilă este că în perioada în care UTI a gestionat Arena Națională aceasta a fost perfect funcțională, iar în perioada de 5 ani (2009–2013) în care mentenanța sistemului de management al traficului a fost asigurată de UTI, traficul a fost semnificativ îmbunătățit.

Costul de peste 400 mil euro de capitalizare și de operaționalizare al acestor companii este atât de mare încât comparația de costuri pentru anumite licențe este irelevantă și duce discuția în derizoriu. Chiar și în condițiile în care PMB încredințează în mod ilegal, fără licitație, contracte cu valori uriașe către aceste companii fără experiență și fără referințe, acestea nu vor produce, nici în 50 de ani, suficient profit pentru a amortiza investiția. Un adevărat model de economie de piață funcțională!

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la telefon: 021.20.12.319 sau la e-mail: dcc@uti.eu.com.