Presă
29.11.2017

Se împlinesc 10 ani de la punerea în funcțiune a Sistemului de Securitate Perimetrală a Portului Constanța

În data de 29 noiembrie 2017 se împlinesc 10 ani de la finalizarea execuției și punerea în funcțiune a Sistemului de Securitate Perimetrală a Portului Constanța. Acest proiect a fost câștigat de compania noastră prin licitație publică, în anul 2004.

La momentul inițierii proiectului, la finele lui 2004, România, în calitate de nou membru al Uniunii Europene și de graniță a acesteia, avea responsabilitatea uriașă de a asigura securitatea în zona Mării Negre. Mai mult, siguranța transportului maritim era un obiectiv prioritar în strategia națională de securitate.

Prin urmare, proiectul realizat de UTI a avut ca obiectiv implementarea unor soluții inovatoare care să asigure securitatea si siguranța Portului Constanta în conformitate cu reglementări naționale și internaționale (Directiva Parlamentului și a Consiliului European privind Întărirea Securității Portuare– COM (2004) 76 forma finală 2004/0031).

Sistemul de Securitate Perimetrală a urmărit instalarea de echipamente de monitorizare și control în 19 porți de acces în Port, precum și construcția unui gard prevăzut cu sisteme de detecție cu fibră optică senzitivă și sârme tensionate (TWT), pe o distanță de 12 kilometri.

Portul Constanța este o zonă efervescentă economic și intens circulată datorită rolului său extrem de important în cadrul rețelei europene de transport intermodal și localizării la intersecția rutelor comerciale care leagă piețele țărilor fără ieșire la mare din Europa Centrală și de Est cu regiunea Transcaucaz, Asia Centrală și Extremul Orient.

Și cum orice zonă de interes comercial implică și existența unor fenomene de criminalitate, care trebuie combătute, sistemul proiectat și realizat de specialiștii UTI a propus o abordare completă și soluții de ultimă generație pentru limitarea riscurilor cu care se confrunta Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța și pentru sprijinirea autorităților care luptă cu aceste fenomene (Poliție de Frontieră, Garda de Coasta, Vamă, Poliția Transporturi Maritime, Structuri de luptă împotriva Crimei Organizate, Garda de Mediu).

Pentru detecția încercărilor de intruziune în perimetrul portuar au fost instalate sisteme cu fibră optică senzitivă, sârmă tensionată, bariere în infraroșu, camere video cu termoviziune și a fost construit un nou gard perimetral din panouri decorative și plasă bordurată.

Sistemul de control al accesului asigură controlul intrărilor/ieșirilor vehiculelor și persoanelor în și din zona securizată a Portului Constanța. În cazul încercărilor de efracție a unor persoane sau vehicule neautorizate, este alarmat personalul de pază pentru a interveni în cel mai scurt timp.

Accesul auto este atent monitorizat prin utilizarea de echipamente specifice: bariere auto, sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare a vehiculelor.

Camerele de supraveghere video fixe și mobile, cu vedere pe timp de zi și de noapte, asigură protecția întregului perimetru și a porților de acces.
Managementul integrat al echipamentelor de securitate instalate este realizat în cadrul Centrului Operațional de Control, cu ajutorul unei infrastructuri de transmisie a informațiilor.

Cele mai importante beneficii ale sistemului de securitate perimetrală sunt, alături de respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniu, transformarea Portului Constanța într-un mediu de business atrăgător și prolific pentru jucătorii implicați: operatori portuari, prestatori de servicii pentru mărfuri şi nave, exportatori, importatori, brokeri, armatori, comisionari vamali, transportatori. Toate acestea se traduc în locuri de muncă pentru oamenii din zona Dobrogea și în taxe mai mari încasate de autorități.

De asemenea, sistemele de securitate au jucat un rol extrem de important în diminuarea furturilor și în dovedirea acestora în fața autorităților.