12.10.2017

UTI va implementa sistemul de monitorizare video a frontierelor României

UTI Servicii și Mentenanță a câștigat prin licitație publică proiectul de instalare de echipamente pentru monitorizarea video a vehiculelor care trec prin punctele de frontieră ale României, în valoare de 9,8 milioane de lei. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a atribuit contractul societății afiliate UTI pe criteriul prețului cel mai scăzut.

Subcontractanti declarați pentru realizarea sistemului sunt UTI Grup S.A. și Girod Semnalizare Rutieră S.R.L.

Scopul acestui sistem, care va fi operat de CNAIR, este de a completa infrastructura existentă, de 74 de puncte de vignietă, cu 34 de locații noi.

Pentru realizarea proiectului, companiile UTI vor realiza lucrări de proiectare, furnizare și instalare de echipamente, configurare hardware și software și punere în funcțiune a sistemului. De asemenea, vor furniza beneficiarului servicii de școlarizare a personalului care va opera echipamentele, precum și servicii de mentenanță.