Presă
05.10.2023

La împlinirea a 33 de ani de activitate continuă, „UTI” se redenumește și devine „Grupul de firme TIU”.

Pe 5 octombrie 2023, Grupul TIU aniversează 33 de ani de activitate continuă pe piața din România și din Europa de Sud-Est și estimează o cifră de afaceri consolidată record.

Brandul UTI reprezintă o poveste de succes în peisajul economic românesc, dar chiar și poveștile de succes trebuie adaptate periodic la evoluția economică și socială. Redenumirea UTI în TIU nu este un simplu joc de litere, ci exprimă într-un mod simplu și intuitiv atât schimbări importante, cât și continuitatea viziunii și misiunii firmelor membre.

Astfel, după o etapă de 5 ani de restructurări și transformări radicale, cu o nouă structură organizatorică, Grupul TIU continuă să se dezvolte în condiții de profitabilitate, stabilitate și reziliență, toate companiile membre înregistrând performanțe financiare și operaționale remarcabile.

În toți acești 33 de ani, TIU a reprezentat o adevărată universitate, formând caractere și capabilități, mii de specialiști, manageri, lideri care în prezent se află peste tot în economia românească atât în instituții publice, cât și în firme private, care au dobândit experiență și cunoștințe de specialitate participând la proiecte complexe în România și în străinătate.

Cei mai importanți dintre aceștia sunt, însă, cei care au ales să rămână și să contribuie, în condiții nu întotdeauna ușoare, să aibă un aport esențial la restructurare și creștere, în noua etapă de dezvoltare. Acestora le mulțumim în mod deosebit.

În prezent, Grupul TIU conține 6 firme operaționale, fiecare fiind lider de piață pe segmentul său de activitate: SC CERTSIGN SA, SC ALTIMATE SA, SC SOFTRUST VISION ANALYTICS SA, SC ELECTROPROIECT SA, SC TRIDENT SERVICII ȘI MENTENANȚĂ SA, SC UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT SA, iar pentru anul 2023 estimăm o cifră de afaceri consolidată de peste 160 de milioane de euro din activități economice bazate pe tehnologie, inovație și o viziune centrată pe nevoile vitale ale comunităților și cetățenilor: securitate, mobilitate, infrastructură modernă și servicii personalizate.

Cele 6 companii distincte reprezintă în prezent o structură mai agilă și mai bine adaptată condițiilor pieței și ele vor continua să dezvolte competențele și valorile de excelență și inovație tehnologică ale brandului UTI. 

Companiile membre ale Grupului TIU implementează proiecte complexe pentru diverse industrii, având competențe extinse, dintre cele dezvoltate recent enumerăm: servicii de încredere (semnătură electronică calificată, certificate de autentificare a site-urilor web, sigiliu electronic, marcă temporală), securitate fizică și cibernetică, sisteme de control antitero, soluții avansate de analiză video, soluții de turn virtual pentru aeroporturi, soluții de digitalizare a instituțiilor guvernamentale, soluții moderne de mobilitate urbană și interurbană, instalații și construcții, servicii de proiectare și antrepriză generală, servicii de mentenanță preventivă și corectivă.

La 33 de ani de activitate, Grupul TIU este plasat excelent pentru a capitaliza resursele sale umane și pentru a capta marile oportunități de afaceri existente în prezent și care se vor contura în viitorii 3-5 ani în România.