Presă
05.10.2017

Mesaj al Președintelui Consiliului de Administrație

Stimați colegi,

Încep prin a vă mulțumi fiecăruia dintre dumneavoastră pentru angajamentul, determinarea și spiritul de echipă dovedite pe parcursul anului trecut, un an marcat de numeroase schimbări și provocări, dar și de lucruri pozitive și de progrese importante.

Am inițiat acțiunea de simplificare a structurii organizaționale și a proceselor interne, ne-am redus profilul de risc, ne-am adaptat și eficientizat maniera de dezvoltare a proiectelor, ne-am îmbunătățit relația cu clienții și am făcut eforturi considerabile să menținem un cash-flow pozitiv.

Astăzi, compania noastră este mai puțin expusă riscurilor și mai pregătită să răspundă schimbărilor pieței. Suntem organizați mai eficient pentru a răspunde nevoilor și cerințelor clienților și comunităților, pentru a îndeplini așteptările acționarilor și pentru a rămâne o compania puternică și dinamică, un deschizător de drumuri în multe dintre domeniile în care activăm.

Fiecare dintre liniile noastre de business se numără printre cei mai buni jucători de pe piață, cu o prezență tot mai extinsă și rezultate financiare stabile datorate avantajelor competitive pe care UTI le are – expertiza și stabilitatea echipei, capabilitățile tehnologice, relațiile de lungă durată cu clienții și partenerii noștri – și care au reprezentat mereu piatra de temelie a succesului nostru. Acesta a fost și este motivul pentru care putem fi o țintă mediatică, profesionalismul nostru fiind o calitate greu de egalat.

Privind în perspectivă, văd experiențe noi și posibilități de dezvoltare. UTI a devenit o companie puternică datorită abilității de a anticipa nevoile comunității, o filosofie întipărită în ADN-ul nostru, iar eu sunt încrezător că echipa actuală va continua să facă acest lucru.
Fără îndoială, ne vom confrunta cu noi provocări, dar direcția noastră este clară și stim ce avem de făcut.

Astfel, vom continua să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care le putem controla: să furnizăm clienților noștri cele mai bune servicii și soluții, să gestionăm resursele financiare și umane cu responsabilitate și să identificăm noi motoare de dezvoltare și de creștere.

Premisele sunt bune, avem certitudinea că vom dezvolta proiecte importante și cred că, utilizând toate mijloacele, abilitățile și talentul pe care le avem la dispoziție, avem o șansă reală de a contribui la crearea unei societăți mai performante și mai sigure.

La mulți ani UTI!

Răzvan Petrescu
Președinte al Consiliului de Administrație