Presă
01.04.2015
Comunicat UTI referitor la evenimentul tragic petrecut în data de 31 martie 2015 în cadrul Complexului de Tir

Comunicat UTI referitor la evenimentul tragic petrecut în data de 31 martie 2015 în cadrul Complexului de Tir

Grupul UTI care administrează Complexul de Tir UTI din Șoseaua Olteniței, numărul 107 A, din București dorește să facă următoarele precizări referitor la tragicul eveniment care s-a produs în seara zilei de 31 martie, în cadrul poligonului de tir.

În primul rând, compania își exprimă întreaga compasiune față de familia îndurerată și regretă profund pierderea unui coleg bun, sufletist și dedicat profesiei sale. În aceste clipe de grea încercare suntem alături de familia colegului nostru, Nicolae Tănase și le oferim întregul nostru suport.

În ceea ce privește informațiile legate de modul în care s-au petrecut faptele din data de 31 martie 2015, în care colegul nostru și-a pierdut viața, dorim să precizăm că nu putem face niciun comentariu până la finalizarea anchetei organelor de investigație din cadrul Biroului de Criminalistică a Poliției Capitalei și al Parchetului de pe lîngă Tribunalul București. De îndată ce rezultatele anchetei vor fi comunicate oficial de către anchetatori, le vom pune la dispoziția celor interesați.

De asemenea precizăm că activitatea Complexului de Tir UTI se desfășoară în baza autorizațiilor de funcționare emise de organele abilitate din domeniul armelor în conformitate cu prevederile legale. Regulile de acces al clienților și procedura de instruire sunt afișate pe pagina web a poligonului și reamintite clienților printr-un instructaj riguros înaintea efectuării sesiunilor de trageri.

De asemenea, personalul poligonului are dreptul să refuze clienți care nu întrunesc condițiile specificate, lucru care s-a întâmplat anterior, de-a lungul activității poligonului. Din nefericire, comportamentul tânărului programat la trageri în seara zilei de 31 martie nu a dezvăluit niciun indiciu care ar fi putut să prevină producerea acestei tragedii.

Domnul Nicolae Tănase avea o experiență de 23 de ani în domeniul tirului sportiv, începându-și cariera în cadrul Federației Române de Tir Sportiv, unde a avut un parcurs ierarhic ascendent. Din 2006 este angajat al UTI Grup și a avut un aport semnificativ la autorizarea și realizarea Complexului de tir UTI, lansat în 2009, pe care l-a administrat în calitate de director.

Tirul sportiv a fost pasiunea vieții sale iar toți cei care l-au cunoscut confirma cu certitudine cunoștințele vaste și experiența pe care le avea în acest domeniu. A fost un profesionist desăvârșit, un instructor calm, răbdător și extrem de responsabil cu elevii săi, care a insuflat multora pasiunea pentru acest sport, pe care îl considera un „sport de relaxare mentală, de autocontrol și echilibru.”

Dispariția sa este o mare pierdere pentru companie și pentru toți profesioniștii și pasionații din domeniul tirului.

Totodată dorim să facem apel la bunăvoința presei de a respecta dorința la intimitate a familiei în aceste momente foarte dificile și de a le acorda posibilitatea celor apropiați de a rememora amintirile plăcute în liniște și decență.