Presă
10.12.2019

Comunicat de presă: Primăria Municipiului Iași, obligată în instanță să plătească 5,3 milioane lei companiei UTI Grup SA, întârzie plata.

Curtea de Apel Iaşi a menținut sentința instanței de fond și a dat câștig de cauză companiei UTI Grup SA în procesul cu Primăria Municipiului Iași, obligând municipalitatea la plata a 5,3 milioane lei. Suma reprezintă o restanță aferentă lucrărilor executate de UTI Grup SA în cadrul proiectului de management al traficului. Factura pentru suma restantă a fost emisă în februarie 2016 în baza notei de acceptanță a lucrărilor semnată de reprezentanții Primăriei Municipiului Iași și, conform contractului, trebuia achitată în termen de 50 de zile de la înregistrare. Totodată, Primăria trebuie să plătească către UTI Grup SA și suma de 18.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de Apel Iași din data de 9.10.2019 este definitivă și executorie. Până la această dată Primăria Municipiului Iași nu a dispus achitarea sumelor restante către UTI Grup, continuând să prejudicieze rezultatele financiare ale acesteia. Prin urmare, UTI Grup SA va acționa pentru recuperarea penalităților de întârziere care cresc în fiecare zi și va solicita atragerea răspunderii dlui Mihai Chirică, primarul Municipiului Iași.

De altfel, nu este prima dată când Primăria Municipiului Iași, prin primarul Mihai Chirică, pune în pericol în mod nejustificat și arbitrar activitatea economică a operatorilor privați,  refuzând plata facturilor scadente, certe și exigibile. În același timp, Mihai Chirică îi privează pe cetățenii municipiului Iași de funcționarea sistemului de management al traficului la parametrii nominali. Atitudinea sa abuzivă se manifestă și printr-un refuz sistematic de a dialoga în sensul finalizării tuturor plăților și redactării documentelor aferente contractului.

Lucrările la sistemul de management al traficului din Iași au fost finalizate în 2016, UTI Grup SA îndeplinind toate obligațiile contractuale și respectând specificațiile menționate în caietul de sarcini și toate solicitările ulterioare ale Primăriei Municipiului Iași de modificare sau adaptare a planurilor de semaforizare. Cu toate acestea, UTI Grup SA este împiedicată practic să încaseze și restul sumelor aferente lucrărilor executate. Toate acestea reprezintă un abuz față de care UTI Grup SA este obligată să ia atitudine.

Vezi mai multe detalii despre Sistemul de management al traficului implementat în Iași.