Presă
01.05.2002
Expo Security 2002

Expo Security 2002

Expo Security 2002

Între 8 și 12 mai se desfășoară la Romexpo a cincea ediție specializată pentru sisteme de securitate, Expo Security 2002. Cu acest prilej, Grupul de firme UTI expune soluții și echipamente pentru securitate fizică, securitatea comunicațiilor și a datelor, securitatea spațiilor comerciale și protecția la foc.

Cu acest prilej, Grupul de firme UTI expune soluții și echipamente pentru securitate fizică, securitatea comunicațiilor și a datelor, securitatea spațiilor comerciale și protecția la foc, fiind reprezentat de firmele sale specializate UTI Systems, Firex Engineering și UTI Trading, în standul 201A-301A, pavilionul 18.

În domeniul securității fizice, Grupul de firme UTI este prezent cu arme și muniții neletale, periferice radio care permit monitorizarea în caz de efracție, incendiu, hold-up, prin sistemul SICEP precum și servicii de pază, protecție, monitorizare-intervenție și transport de valori.

Firex Engineering prezintă sisteme de detecție, alarmare și stingere a incendiilor, produse de firma americana ANSUL – sistemul AUTOPULSE de detecție și alarmare, sistemul de stingere cu aerosoli  MICRO-K, sistemul de stingere cu gaz INERGEN, luminatoare și trape de evacuarea fumului și a gazelor fierbinți, și uși speciale (rezistente la foc și efracție). Sistemele sunt extrem de robuste, ecologice și cu înalt grad de fiabilitate. Ele echipează zonele speciale cu risc de incendiu, dotate cu tehnică de calcul sau de telecomunicații, din domeniul civil și militar în Statele Unite, Europa și Asia.

KTrack prezintă în avanpremieră sistemul de localizare și monitorizare VTS-02 (Vehicle Tracking System), a doua generație a sistemului VTS-01, prima fiind în funcțiune din noiembrie 1999. Noua generație este concepută și fabricată în întregime în România (hardware, software și firmware), oferind standarde ridicate de calitate, prin expertiza Gupului UTI, acumulată pe parcursul a 11 ani de experiență, precum și prin ușurința instalării și utilizării sistemului. Sistemul este destinat monitorizării oricărui tip de vehicul (pe căi rutiere, navale sau feroviare), având diverse aplicații: monitorizarea transporturilor speciale (de valori, ambulanță/poliție/pompieri/pasageri), monitorizarea flotelor pentru un mai bun management sau pentru diminuarea riscului de furt al autovehiculelor. Sistemul folosește tehnologia GPS (Global Positioning System) pentru partea de localizare a vehiculelor și tehnologia GSM pentru partea de comunicare de date între dispecerat și unitățile mobile.

UTI Systems prezintă soluții și echipamente pentru securitate fizică și pentru securitatea comunicațiilor și a datelor: bariere cu infraroșu, bariere cu microunde, senzori monostatici cu microunde, detectori duali PIR-Microunde, sisteme cu cabluri tensionate și sisteme cu cablu de detecție a vibrațiilor, camere video pentru vizualizarea automata a zonelor alarmate de către sistemul de protecție perimetrală și bariere auto. În domeniul securității comunicațiilor și a datelor, UTI Systems expune cele mai avansate tehnologii pentru protecția informațiilor și soluții integrate IT și Comunicații. Cu o experiență demonstrată în proiecte naționale și internaționale de anvergură, UTI Systems dezvoltă, furnizează și implementează software în domeniul securității datelor și e-government, cum ar fi clickSIGN – aplicație de criptare, semnare și mesagerie pentru documentele electronice; certSAFE – autoritate de certificare sau aplicația e-filing.

UTI lansează în premieră națională sistemele Tyco (cel mai mare producător de sisteme de securitate la nivel mondial) pentru protejarea ieșirilor de dimensiuni foarte mari și noua linie de camere video de supraveghere, produse în regim de asigurare a calității ISO 9001, precum și înregistratoarele digitale de înaltă performanță Dedicated Micros și Intellex, prin firma sa specializată în soluții pentru spații comerciale – UTI Trading. Expune, de asemenea, o gamă completă de sisteme de protecție antifurt pentru spații comerciale. Fie că lucrează în tehnologie acusto-magnetică, electromagnetică sau radio, sistemele oferite de către UTI sunt produse de liderii mondiali în domeniu, având cele mai înalte performanțe de detecție și o gamă extinsă de senzori.