Presă
06.05.2021

UTI FACILITY MANAGEMENT a obținut certificarea BIOSAFETY TRUST CERTIFICATION acordată de RINA Organismul de Certificare

UTI FACILITY MANAGEMENT, producător și furnizor de soluții și servicii integrate de biosafety pentru spații publice, este prima firmă din România care obține, din partea RINA, certificarea BIOSAFETY TRUST CERTIFICATION. Standardul, dezvoltat de RINA pe principiile abordării sistemice a standardelor ISO, poate fi integrat cu alte sisteme de management și reprezintă o premieră în România, fiind primul cadru de certificare pentru sistemele de management menite să prevină și să diminueze răspândirea infecțiilor pentru a proteja oamenii de amenințarea agenților biologici (nefiind limitat doar la Covid-19).

Auditurile inițiale de certificare desfășurate de specialiștii RINA au vizat structura operațională complexă a UTI FACILITY MANAGEMENT, sediile din întreaga țară, toate categoriile de personal, precum și echipele mobile care efectuează activități în locațiile clienților. În urma acestui proces riguros a fost acordată certificarea cu valabilitate de 3 ani, timp în care se vor efectua și audituri periodice de supraveghere.

Domnul Cristian Costea – Director General UTI FACILITY MANAGEMENT a  declarat: “Ca singuri ofertanți de soluții integrate, complete, de biosafety pentru orice spațiu sau mijloc de transport, am căutat ca în primul rând firma noastră să poată fi considerată un partener de încredere și, în acest sens, să avem un sistem propriu de management al securității sanitare a spațiilor și angajaților, sistem care să beneficieze de o recunoaștere internațională. Toate soluțiile oferite de alte companii de profil în România sunt concretizate în diferite “etichete”, valabile doar 6 luni, și constituie, de fapt, servicii de verificare a existenței la un anumit moment – asemenea unei fotografii – a unui set de măsuri de prevenție. Iată de ce aceste servicii provizorii nu au corespuns nevoii și dorinței noastre de a avea un sistem de management dedicat, cu certificarea urmăririi ciclice a bunului mers și a efectuării acțiunilor corective. Suntem onorați că am identificat și am primit o certificare completă și de durată din partea companiei RINA. Mai mult, certificarea BIOSAFETY TRUST CERTIFICATION acoperă și echipele noastre mobile, care efectuează activități în sediile clienților, oferindu-le acestora o garanție reală că luăm permanent măsurile necesare spre a-i proteja de riscul infectării”.

“UTI FACILITY MANAGEMENT dezvoltă și implementează sisteme și echipamente de combatere a răspândirii infecțiilor sub marca proprie – “GERM FIGHT”. Echipamentele și soluțiile noastre asigură dezinfecția suprafețelor și aerului din spații publice, industriale, comerciale, medicale sau de învățământ, folosind lumină ultravioletă, care este cea mai puternică și mai eficientă împotriva virusurilor, bacteriilor și fungilor. Sistemele pe care le furnizăm sunt certificate CE, au la bază avize, studii de caz și cercetări realizate în laboratoare naționale și internaționale. Avem și soluții UV care sunt sigure pentru oameni și permit dezinfecția în spații aglomerate sau în mijloace de transport. Mai mult, specialiștii UTI FACILITY MANAGEMENT oferă consultanță de specialitate clienților în vederea găsirii celor mai adecvate soluții de igienizare a încăperilor” a adăugat dl. Cristian Costea.

Domnul Alessandro Romei, EMEA Senior Director la RINA a declarat: “Suntem onorați să fim partenerii UTI FACILITY MANAGEMENT și să-i susținem în eforturile dumnealor de a gestiona cât mai eficient riscurile generate de actuala pandemie, prin certificarea unui sistem de management dedicat. BIOSAFETY TRUST CERTIFICATION acordată companiei UTI FACILITY MANAGEMENT reprezintă nu numai o premieră în materie pentru România, ci și continuitatea în angajamentul asumat de RINA de a aduce în permanență, pe piața locală, expertiza specifică pe care o acumulează la nivel global, reușind astfel să contribuie în mod real la rezolvarea nevoilor și gestionarea provocărilor cu care se confruntă organizațiile din țară.”

***

Despre UTI Facility Management:

UTI FACILITY MANAGEMENT este o companie cu capital integral autohton, care oferă o gamă complexă de servicii și tehnologii de ultimă generație: facility management, sisteme integrate de securitate fizică, proiectare și inginerie civilă, management computerizat al proceselor, call center, dispecerat operațional, client web monitoring, securizare și monitorizare de flote auto, echipamente și servicii de dezinfecție – www.utifm.ro.

Portofoliul companiei include proiecte dezvoltate pentru industrii diverse: infrastructuri critice, instituții financiare, spații industriale și comerciale, instituții guvernamentale, instituții publice, arene sportive, spitale, instituții de învățământ.

  • Oferim soluții și servicii la nivel național, prin rețeaua de puncte de lucru și cu ajutorul echipelor mobile
  • Asistență tehnică 24/7
  • Personal tehnic cu competențe multidisciplinare, acreditat și autorizat
  • Bază tehnică și logistică modernă și adecvată serviciilor prestate
  • Parteneriate solide cu producători renumiți de echipamente

Despre RINA

Organism de certificare cu prezență multinațională și o excelentă reputație, firma RINA a fost înființată în Italia în urmă cu 160 de ani. În prezent avem o rețea de peste 200 birouri în 70 de țări și un număr de 3900 angajați (www.rina.org).

RINA este prezentă în România din 2006, oferind servicii de certificare, verificare a conformității, inspecții și instruire (www.rinaromania.ro). Prin achiziția și integrarea Organismului de certificare local Simtex, precum și a ISCIR CERT, am lărgit gama de servicii de certificare a sistemelor de management, de produse și personal, cât și portofoliul de servicii de instruire. Suntem astfel în măsură să oferim o paletă largă de servicii integrate, atât la nivel local cât și la nivel internațional.

RINA este lider în certificarea serviciilor ISO precum și altor sisteme de management, fiind un organism acreditat cu recunoaștere la nivel internațional. Având o experiență vastă și competențe ridicate în certificările din domeniul sănătății și siguranței ocupaționale, RINA s-a preocupat intens în contextul pandemiei Covid-19 de identificarea soluțiilor de certificare cele mai potrivite pentru prevenirea și controlul răspândirii infecțiilor cu agenți biologici.

Direcția Comunicare Corporatistă