Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii
Linii de business

Echipamente de infrastructură

UTI furnizează toată infrastructura necesară unui sistem de management de trafic performant.

Sisteme de semaforizare cu LED

UTI are parteneriate de durată cu lideri mondiali în domeniul dezvoltării și producției de tehnologii de semaforizare.

  • Design robust, fiabilitate și utilizare extinsă
  • Rezistență la condiții meteorologice adverse și la radiații solare
  • Reducerea consumului de energie și a costurilor de întreținere
  • Risc redus de defecțiuni
  • Protecția mediului

Detectori

Dispozitivele de detecție, pe bază de bucle inductive încorporate în suprafața drumului, sunt extrem de importante pentru buna funcționare a unui sistem de management al traficului. Funcția lor este de a colecta date referitoare la trafic (detectarea prezenței vehiculelor în intersecții, viteza și direcția de deplasare, detectarea prezenței pietonilor), astfel încât mobilitatea și siguranța conducătorilor auto și a pietonilor să fie asigurată.

Toate datele înregistrate de detectori sunt transmise la dispozitivele de dirijare a traficului și în centrul de control al traficului unde sunt analizate și unde se iau cele mai bune decizii de fluidizare a traficului.

Automate de dirijare a traficului

Dispozitive de dirijare sunt componente cheie ale unui sistem eficient de management al traficului. Integrăm în soluțiile noastre automate de dirijare a traficului de ultimă generație, modulare, care pot funcționa integrate în sisteme complexe sau individual și care pot lua decizii legate de:

  • Plan de semaforizare adaptabil
  • Plan de semaforizare cu timpi ficși
  • Funcționarea semafoarelor în regim “Night all-red”
  • Prioritizarea accesului în intersecții a vehiculelor de transport public
  • Prioritizarea accesului în intersecții a vehiculelor speciale (ambulanțe, pompieri, poliție)

Panouri de informare cu mesaje variabile

Panourile cu mesaje variabile sunt componente importante ale unui sistem dinamic de management al traficului. Scopul lor este de a oferi participanților la trafic informații de avertizare și de orientare actualizate în permanență, referitoare la:

  • Situația traficului (accidente, ambuteiaje, etc)
  • Alternative de călătorie
  • Timpi estimați de călătorie
  • Rute recomandate