Presă
15.03.2016
UTI participă la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Câți bani vor economisi românii care vând proprietăți

UTI participă la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Câți bani vor economisi românii care vând proprietăți

UTI, membru în asocierea Procad SRL – UTI Grup SA – Geolink SRL, a semnat cu ANCPI un Acord Cadru pe 48 de luni pentru înregistrarea sistematică a imobilelor în 12 dintre unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) incluse în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), aflate în județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Contractul a fost câștigat de asocierea menționată prin licitație publică.

Lista UAT-urilor din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin în care UTI va realiza lucrări de înregistrare în sistemul integrat de cadastru
ARAD COVĂSÂNŢ
FÂNTÂNELE
FRUMUŞENI
LIVADA
VLADIMIRESCU
TIMIŞ BETHAUSEN
BARA
BALINŢ
SECAŞ
CARAŞ-SEVERIN VERMEŞ
BERZOVIA
MĂURENI

În localitățile Frumușeni (Arad), Balinț și Secaș (Timiș) deja încep lucrările, urmând ca pentru restul, înregistarea imobilelor să se facă în perioada 2016-2017.

Cetățenii sunt beneficiarii direcți ai acestui program, întrucât înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru se va face gratuit. În prezent, cadastrul este efectuat sporadic, la inițiativa cetățeanului și se plătește, fiind obligatoriu pentru orice tranzacție imobiliară.

Lucrările derulate de UTI se desfășoară în UAT-uri din mediul rural, unde suprafețele deținute de proprietari variază ca mărime, iar după implementarea acestui proiect, proprietarii care vor să vândă terenuri vor economisi cel puțin 1.000 de lei.

PNCCF este o necesitate majoră în România, întrucât sunt frecvente situațiile în care proprietățile înscrise în actele cetățenilor nu corespund ca poziționare, dimensiune, învecinare, etc. realității din teren.

O persoană fizică/juridică poate beneficia de înregistrarea gratuită a imobilului sau imobilelor pe care le deține, în cadrul PNCCF, din momentul începerii lucrărilor de cadastru sistematic în UAT-ul pe raza căruia se află terenul/imobilul.

Prioritizarea UAT- urilor pentru includerea acestora în PNCCF se realizează conform criteriilor definite în art. 5 alin. (3) al Hotărârii Guvernului nr. 294/29.04.2015, privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023, publicată în MO nr. 309/06.05.2015, Partea I, și anume:

a) UAT- uri care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes național
b) UAT- uri care fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală
c) UAT- uri care prezintă așezări informale ale comunităților aflate în condiții de sărăcie extremă.

Avantajele acestui amplu program de modernizare sunt:

  • Realizarea gratuită a planului cadastral pentru fiecare proprietate (eliberarea certificatului de moștenitor, înregistrarea imobilelor fără acte)
  • Rezolvarea eventualelor probleme legate de actele de identitate
  • Crearea premiselor comasării terenurilor
  • Facilitarea tranzacționării imobilelor
  • Reducerea termenelor pentru cererile de carte funciară și plan cadastral
  • Creșterea siguranței circuitului civil al proprietăților
  • Îmbunătățirea administrării terenurilor
  • Îmbunătățirea strategiei funciare
  • Creșterea productivității terenurilor

Pentru derularea acestui proiect, UTI și-a format o echipă de tineri specialiști, cu competențe în geodezie, cartografie, topografie, fotogrammetrie, cadastru, GIS, care va analiza documentele persoanelor fizice și pe cele înregistrate în evidența autorităților, va măsura, descrie și înregistra terenurile și imobilele în documente tehnice, le va reprezenta pe planuri cadastrale, urmând ca la final informațiile să fie predate către OCPI-uri și primării în format electronic.

Rezultatele obținute în urma executării lucrărilor sistematice de cadastru vor fi afişate public, cetățenii având posibilitatea să solicite corectarea erorilor din datele înregistrate.

Prin programul PNCCF, derulat la nivel național, ANCPI are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2.337 de Unități Administrativ Teritoriale din mediul urban și rural. Termenul de realizare este 2023, bugetul prevăzut fiind de 1,3 miliarde de euro.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, vă rugăm să ne contactați la telefon: 021.20.12.327 sau scriindu-ne un e-mail la: dcc@uti.eu.com.