Presă
20.01.2015
UTI GRUP contribuie la creșterea siguranței publice prin produsele și tehnologiile dedicate sectorului aparării și siguranței naționale

UTI GRUP contribuie la creșterea siguranței publice prin produsele și tehnologiile dedicate sectorului aparării și siguranței naționale

În luna decembrie 2014 UTI Grup a livrat 12 autospeciale noi pentru Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3, livrarea efectuându-se în termenii contractului semnat pe 22 noiembrie 2014, atribuit prin licitație publică la sfârșitul lunii octombrie 2014. Valoarea totală a contractului a fost de 973.590 lei cu TVA inclus, aproximativ 217.805 euro, cu 6% mai mică față de bugetul prevăzut de autoritatea contractantă.

Autospecialele livrate au fost dotate cu sisteme performante de semnalizare acustică și luminoasă cu rampă, cu difuzor de 150 W și microfon integrat pentru adresarea publică, sistem de monitorizare și supraveghere video, care permite ajustarea rapidă a zoom-ului (optic și digital), focalizarea automată și orientarea manuală pe zona de interes. Sistemul video are în dotare camere de mare rezoluție, care permit captarea detaliilor, atât în timpul zilei, cât și noaptea. Imaginile captate sunt afișate pe un monitor instalat pe bordul autospecialei. O altă componentă a sistemului video este înregistratorul, care stochează date până la 1,5 luni, se conectează online la un centru de date, prin rețeaua 3G și permite transferul de date wireless sau prin cablu de date. Înregistratorul este dotat cu GPS care memorează parcursul efectuat de obiectiv. Întregul sistem al autospecialei funcționează cu baterie auxiliară de mare capacitate care asigură funcționarea neînteruptă, în orice situație, a echipelor de intervenție. Proiectarea și integrarea echipamentelor și a tehnologiilor a fost realizată integral de către specialiștii UTI.

Autospecialele livrate în decembrie contribuie la creșterea performanței și operativității forțelor de ordine pentru asigurarea liniştii publice, combaterea infracționalității și creșterea gradului de siguranță a populației, dar și la prevenirea și diminuarea accidentelor rutiere, prin supravegherea eficientă a circulației pe drumurile publice.

UTI are competențe solide în dezvoltarea și integrarea de produse și tehnologii pentru domeniul securităţii infrastructurilor critice şi a apărării naţionale și un vast portofoliu de proiecte implementate până în prezent. În trecut, UTI a furnizat pentru Poliția Română un număr de 450 de sisteme radar mobile, care au fost integrate și omologate pe autospecialele din dotare. De asemenea, UTI a instalat sisteme complexe de supraveghere video pe alte 17 autospeciale ale Poliței Române în 2010.

UTI Grup a fost implicată în numeroase programe pentru apărare, naționale și internaționale, în parteneriat cu lideri cunoscuți din domeniu și deține propriul centru de cercetare-dezvoltare și producție pentru dezvoltarea de produse și sisteme dedicate industriei apărării, în care a investit peste 7 milioane de euro. Din 2011, compania este implicată în proiectul de ”Dezvoltare a infrastructurii pentru cercetarea-dezvoltarea autovehiculelor şi suprastructurilor specializate destinate securităţii şi apărării” din cadrul programului Operațional Sectorial pentru Creșterea Competivității Economice, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.