Presă
18.01.2016

Acțiune caritabilă a Fundației UTI pentru familii nevoiașe din Parohia Sf. Silvestru

La început de an, Fundația UTI, cu implicarea angajaților, a organizat o nouă acțiune caritabilă, de această dată fiind în prim plan câteva familii cu venituri modeste din Parohia Sf. Silvestru, aflată în sectorul 2 al Capitalei. Astfel, pentru copiii acestor familii au fost achiziționate bunuri necesare activităților școlare: haine groase pentru a face față anotimpului rece, echipament de sport în sală, încălțăminte de sezon, ghiozdane, rechizite, cărți și jucării.

Un caz social deosebit, căruia i-am acordat atenție prin această inițiativă, este cel al unei fetițe de patru ani, diagnosticată cu miopatie congenitală, pe care o crește doar tatăl ei, fără a avea posibilitățile materiale necesare. Pentru această familie, Fundația a donat acum un frigider nou și alimente. Încă de când copila avea doi ani, UTI a sprijinit familia sa pentru achiziționarea de medicamente, alimente și pentru acces la tratament de specialitate, iar situația ei medicală s-a îmbunătățit considerabil.